sâmbătă, 21 aprilie 2012

Saptamana scutecelor adevarate!

O noua sarbatoare mamiceasca se aniverseaza din acest an si in Romania: Saptamana scutecelor adevarate! Initiativa a pornit de la Reka, detinatoarea magazinului Wrapmama's Shop care vinde, evident, si scutece lavabile. Imediat s-au alaturat si alte magazine precum Hiphip sau Bebenatura, precum si mamici care confectioneaza singure scutece (handmade) din Romania (Trézy si Mei Tai Bebe) sau din Republica Moldova (MamaRo). S-au lansat concursuri, discutii, premii sau reduceri la achizitionarea scutecelor. Sarbatoarea a fost preluata de la britanicii care o aniverseaza din 2006 si care s-a extins apoi si in SUA si Noua Zeelanda.

Mi-am propus sa particip si eu in aceasta "campanie" de promovare a scutecelor textile, mai ales ca le folosim de mult timp si am incercat pana acum multe modele. Reka ne-a provocat la discutii, asa ca mi-a facilitat cumva "munca". Eu voi face o sinteza a discutiilor.

In prima zi fiecare a povestit de unde a auzit de scutecele lavabile.

- de la alte mamici sau de la o prietena
- de la adelle sau de la wrapmama,  de pe blogurile de parenting sau ale unor mamici
- de pe diferite site-uri
- din alte tari unde acestea sunt mai raspandite

In a doua zi s-a discutat despre avantajele si dezavantajele folosirii scutecelor refolosibile si despre retinerile in a incepe folosirea acestora.
Avantaje:
- sunt sanatoase, igienice, evitarea chimicalelor si a mirosurilor sintetice
- evitam iritatiile, nu mai folosim creme pt fundulet
- economice
- simpatice, colorate, vesele, frumoase, o adevarata "garderoba"
- ecologice, protejeaza mediul, nu polueaza
- copilul se invata mai repede la olita
- nu mai ai grija cumpararii continue de scutece (de unica folosinta)
- pielea copilului respira, nu se incinge ca in "pampersi"
- nu aruncam nimic mirositor in cosul de gunoi
Dezavantaje:
- investitia initiala mai mare (desi pot fi cumparate treptat)
- mirosul (exista metode de depozitare si de spalare eficienta)
- spalarea diferita (fara balsam, inalbitori...)
- disconfortul utilizarii lor (schimbarea mai deasa, udarea ocazionala a hainutelor, spalatul scutecelor)
- hainutele trebuie sa fie putin mai mari
- puterea de absorbtie mai redusa
- necesitatea curatarii si clatirii lor si a scoaterii petelor
- sunt mai greu de folosit in deplasare cand nu ai acces la masina de spalat
Retineri:
- investitia initiala mai mare
- necesitatea unui "stoc" mai mare pentru a nu ramane fara scutece curate
- necesitatea spalarii dese
- necesitatea de a le vedea, pipai si a estima dimensiunea
- diversitatea - sunt atat de multe feluri si tipuri, cu scai, cu nasturi, prefold, cu 3 straturi... :)

In a treia zi am aflat care tipuri si marci de scutece plac cel mai mult (ce foloseste fiecare) si care par cele mai bune ca raport calitate/pret.
Au fost mentionate scutecele: MamaRo, Itti Bitti, Charlie Banana, PopIn, BumGenius, Fuzzi Bunz, Little Lamb+Blueberry, BabyIdea+Flip, GroVia, Wonderoos, Ones&Twos, Happy Heinys, handmade.

In a patra zi s-au impartasit metodele de spalare, intretinere si rezolvare a problemelor, testate de fiecare.
- Se spala la masina, la temperaturi nu foarte inalte, 40-50C. Se spala cu detergenti blanzi, non-enzimatici, se pune o cantitate mai mica de detergent. E de preferat sa le uscati afara. Spalarea inclusiv cu nuci de sapun a functionat. Hartia de scutec este utila pentru a nu murdari scutecul sau a-l pata prea tare.
- Spalare la 50-60 de grade, si depozitare "uscata", adica clatite dupa kk, sau aruncate in galeata asa cum sunt daca au doar pipi. Dupa max 2 zile se spala la masina cu Mio Fresh pentru dezinfectare, si datorita lui nu miros a nimic. Se pot si clati inainte de a le depozita, dar in lipsa de timp functioneaza bine si metoda "uscata" :)
- Sunt f usor de intretinut scutecelele: se clatesc nitel dupa folosire, se pun in galetusa cu cateva picaturi ulei esential de portocale si capac, la doua zile se pun in masina cu detergent pt albituri si ca balsam un pic de otet cu picaturi de ulei esential. La uscat la soare, la dezinfectat :) simplu, nu?
- De pete colorate se curata cu detergent cu bila de bou sau vanish. Daca incepe sa se simta vreun miros se spala o data la 60 de grade. Se poate folosi si un dezinfectant bio. Se mai pun cateva picaturi de ulei esential de lavanda atat in masina de spalat cat si in sacul/galeata de depozitare.
- Se pot folosi nuci de sapun, ulei esential, bicarbonat, inalbitor sodasan, sapun din bila de bou si otet.
- Scutecele se pot pune la inmuiat pana la spalare, adica se depoziteaza in apa. Aceasta le ajuta in a le impiedica sa devina urat mirositoare. Se foloseste otet la clatire, sau sare inalbitoare, sau dezinfectant de scutece la spalat.
- Ocazional se pot spala la 60 de grade cu rezultate bune in privinta mirosului.

Consider ca aceste discutii si schimburi de experienta sunt de un real folos pentru toate mamicile ce folosesc sau vor sa foloseasca scutece textile. Singurul aspect negativ (din punctul meu de vedere) au fost acele comentarii in limba maghiara din care evident n-am inteles nimic. Mi-ar fi placut ca discutiile sa se poarte in intregime in limba romana pentru a putea beneficia de informatiile si experientele tuturor. Poate pana la urmatoarea "editie" se va reglementa si acest aspect. :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu